Jurnal de empatie

970716_151486078370807_1360084995_n

Intr o lume in care incepem sa simtim absenta valorilor morale inalte, in care desensibilizarea oamenilor atinge cote mari, e dificil sa intelegem un sentiment atat de important precum este empatia.
Indraznesc sa abordez aceast subiect cu toate ca pentru multi dintre noi ar putea parea banal, si chiar demodat.
Va invit in minutele urmatoare sa aflam semnificatia etimologica, psihologica si filozofica a cuvantului empatie. Dupa care veti cunoaste o experienta deosebita pe care am trait o in urma cu un an si care constituie pentru mine astazi o adevarata lectie de viata!
Sa incepem!
Din punct de vedere etimologic, cuvantul empatie provine din limba greaca si inseamna: ceea ce suferi in interior. Capacitatea de a recunoaște și, într-o oarecare măsură, de împărtăși sentimente cum ar fi tristetea sau fericirea, care sunt traite de catre o alta fiinta chiar daca aceasta nu le exprima explicit.
Din punctul de vedere al psihologiei, empatia reprezintă o identificare, prin trăire, cu alte persoane, în timp ce din punct de vedere filozofic, empatia este o formă de cunoaștere a altuia, o interpretare a eului altora după propriul nostru eu.
Va intrebati probabil, ce cred eu despre empatie?
Ei bine, in opinia mea empatia înseamnă să te preocupi de gândurile si sentimentele altor persoane, punându-te în locul lor, încercând sâ gandesti precum o fac ei.

Spun asta pentru ca, in urma cu un an am avut parte de o experienta nemaipomenita pe care doresc sa o impartasesc astazi cu voi.
Obisnuiam sa ma plimb singura uneori, din nevoia de liniste, de regasire personala. Nimic nu parea special pana intr-o seara cand am vazut-o altfel pe batrana care statea pe jos intr-un colt al strazii, aflata parca intr-o continua asteptare. Cu cat ma apropiam mai mult de ea, cu atat simteam mai clar tristetea din ochii ei, reuseam sa disting pe chipul acesta o blandete fara limite.
Nu-mi puteam explica de ce, dar imi doream sa vad lumea prin ochii ei. Sa stiu in ce fel intelege ea viata. Asa ca m am asezat langa ea.
Era curata si imi zambea cu atasament. Incerca sa vanda niste flori dar lumea nu-i dadea atentie decat pentru a face haz de situatia ei sau o privea intr-un mod straniu si negativ.
Dupa ce m-a privit indelung, mi-a spus: esti altfel, tu nu esti ca ei.
Am intrebat-o: nu va e frig? Nu va e greu sa stati aici in fiecare seara asteptand sa vindeti niste flori?
Mi-a raspuns bland: copila mea, eu sunt aici de teama singuratatii. Stau aici pentru ca simt nevoia sa vad oameni in jurul meu, sa ii aud vorbind, sa le simt prezenta.
Dar nu aveti familie?
In inima am o familie, in realitate, am avut 4 copii, 3 dintre ei au murit si fata mea care traieste este casatorita in strainatate. Are viata ei, isi mai aduce aminte si de mine din cand in cand. Si sotul mi a murit. Am suferit mult dar nu pot spune ca sunt nefericita. Am avut o viata foarte grea. Si cu toate astea nu pot spune ca nu iubesc sa traiesc.

In timp ce mi povestea diferite momente prin care a trecut, simteam ca traiesc ceea ce ea retraia prin povestirea amintirilor. Mi-au dat lacrimile si nu intelegeam cum se poate naste atat de repede si atat de puternic sentimentul acela de dragoste umana pentru o persoana pe care nu o cunosti decat din cateva cuvinte. Lumea ma privea ca pe o nebuna. Insa eu vedeam viata cu totul diferit, din coltul acela, de langa batrana. Am ramas langa ea aproape o ora si dupa ce i-am spus tot ce credeam ca poate fi incurajator pentru ea, am simtit o liniste care nu poate fi descrisa in cuvinte. Inghetasem de frig si nu mai rezistam. Am imbratisat-o, dupa care m am ridicat sa plec. Mi-a zambit cald si mi a spus: tu esti dovada mea ca exista iubire. Sa fii fericita, copila mea.
Nu stiu de ce, dar imi era greu sa ma desprind din locul acela. Priveam in urma si intelegeam ca ma indepartez de ea, dar o parte din sufletul meu ramase acolo.
In drum spre casa, nu ma puteam gandi la nimic, minute in sir. Priveam cerul si simteam ca stelele sunt mai aproape. Ma simteam libera.
Am inteles atunci cat de puternic e acest sentiment al empatiei.
In urmatoarea seara, am plecat de acasa special pentru a-i duce batranei o mancare calda. Dar ea nu mai era acolo. Nici in a treia, nici in a patra seara. Asa ca am intrebat-o pe doamna care vindea la un magazin pe acea strada. Si mi a spus: Batrana a venit aici intr o seara, si mi a dat toate florile. A zis ca a intalnit un inger si e fericita.
Atunci am inteles cat de diferita e perceptia oamenilor despre viata. In timp ce eu plecam de acasa din dorinta de liniste si singuratate, ea pleca pentru a-si implini nevoia de a fi intre oameni.
Am avut parte de o experienta deosebita.
Voi incheia cu citatul Elenei Stan, care spune:
“Empatie înseamnă să simţi că ţi-au amorţit degetele, când îţi vezi semenul umblând desculţ prin zăpadă, să-i deschizi larg uşa să intre la caldură şi să împarţi cu ele singura pereche bună de încălţări pe care o ai.”

Fara noi

600600_480199015400705_1823997619_n

E liniste crunta pentru o zi de marti.
As spune ca vreau sa fiu in bratele tale dar stiu ca spun degeaba. Tu nu esti aici sa auzi. Cu cat ma indepartez mai mult de visele noastre cu atat mai repede se apropie apusul si adoarme peste umerii mei.
Nici tu nu stii unde-ti sunt pasii cand esti fara mine, copilas drag uitat printre dulcile dimineti ploioase. Eu nu sunt a ta! M-ai ales fara teama ca vom plange de dorul clipelor noastre. Eu sunt o calatoare. Drumurile mele nu exista, le construiesc singura din franturi de speranta. Ma intreb… vei stii sa ma gasesti?

Sunt fara tine, chiar de-ai fi langa mine uneori. Esti departe si simt ca nu te vad, nu te aud, nu te cred. A ramas cu mine doar parfumul tau din noptile-n care imi declarai iubire.
Mi-e totul clar. Se apropie momentul plecarii mele. Am hotarat sa ti las iubirea, copilas dulce… Regret ca nu te am cunoscut inainte sa existe timpul.
Ce va fi atunci?
Cum va fi fara noi??

Langa tine

544787_10151785853722184_338645910_n

Cu fiecare clipa care trece, ale mele ganduri se transforma in praf de stele si te cauta sa-ti aline somnul. Te-as cauta si eu dar drumul pe care am plecat azi s-a inchis in urma mea. Nu pot privi inapoi, caci mi-e teama sa nu te trezesc. O dragoste ca a noastra nu indrazneam sa mi doresc pana in noaptea-n care mi-ai sarutat sufletul cu priviri cazute peste umerii mei goi. Iti multumesc pentru ca nu m-ai lasat sa plec atunci. Voi ramane langa tine pana la finalul timpului…

Noaptea destrama doruri…

Imi spui ca ne vom revedea
Si nu stiu inca
Daca sunt eu cea care te asteapta
Sau e chiar visul unei copile fara timp…

Tarziu
Oare?
Ai nostri pasi se-apropie,
Necugetat te-mbratisez cu toata fiinta mea
Printre atatea ganduri, mister si puritate
Raman pe gulerul camasii tale
Petale frante in parfum de-amor.

O clipa e uimire
Apoi ti-as spune : mi-a fost dor…
Si sa-ti sarut obrazul in speranta
Dar simt usor cum te desprinzi din ale mele brate
Si teama de a nu te pierde printre vorbe
Imi da putere sa deschid tacerii calea.

Dorinta noptii ma imbraca in emotie
Fara vointa as rataci iluzii neincetat,
Te chem, te-ador cum numai eu stiu
De fapt as vrea sa te privesc
Dar fara sa ne-auda cerul…

Undeva…
Deasupra intunericului patruns de liniste
Inchid ochii si simt mangaierea rasuflarii tale
Ma iei de mana, tresar nespus,
Si cad si nu mai vreau sa ma ridic nicicand
Din al visarii atat de tandru abis.

Cu fiecare clipa care trece printre noi
Ma regasesc dar nu ma recunosc
Cine sunt eu? Cine esti tu?
Cine e noaptea peste noi??

Sunt sentimente care nu se uita, sunt zambete, si soapte si saruturi fara treacat…
Regrete nu exista,
Caci doar o noapte-a fost croita pentru noi
Deci s-o traim si sa lasam in urma lumea.
Opreste-te, observa…
Lumina Lunii aproape se transforma in zare
Ce dimineata cruda si dorul e furtuna peste noi.

Mi-e teama ca departarea ne va ruina
Eu nu stiu sa te-mbratisez de ramas bun
Mi-e teama.
Te rog sa nu ma uiti…
Caci te astept
Eu te astept cum nici nu stii…
Si-n viata oricat de departe-am fi
Sa stii ca fericirea ta e fericirea mea.
Te port in gand, in suflet ca o copila fara timp…

Iulie 2011

Dimineata devreme

Suna telefonul

Imi desprind cu greu pleoapele de ganduri, gene parfumate in inocenta stropilor de lumina. Deschid ochii ca si cum trupul mi-ar fi dezvelit de somn dar eu stiu cat de straina mi-e stingerea zilei de la un timp. Stiu ca in clipa ce urmeaza sa se-arate chipul meu va trada cu usurinta o noapte de intrebari, dorinte atent analizate si visuri fara vise caci rar se-ntampla sa visez cand adorm.

Pasii moi si calzi despre care-ai zice ca se ratacesc in speranta doar ascultandu-le povestea, emana acum incredere, pasiune, vointa.

Ce dimineata binecuvantata cu zambet de roua!

Aud privirea unui suflet calator pe urmele iubirii spre eternitate, adevar.

A inflorit cerul intr-un  miracol…

Un anotimp de sentimente e rasaritul!

S-a implinit un vis… DA. Chiar azi.

Buchet imbratisat

Caderea noptii imi amorteste pasii.

O clipa incetez sa mai exist pentru mine si-mi pare ca ascult cu dorinta departarea.

Ganduri strabat necunoscutul intr-o lumina vaga ca si cum as aminti tacerii un destin uitat.

Ochii copilei picteaza cerul in speranta. Tarziu dans al fiorilor gasiti prizonieri intre doua lumi misterios invesmantate.

Divin miracol e-nflorirea stelelor sub gene si viata toata-i un miracol de dragoste indragostit.

E liniste in bratele acestor crini. Pleoapele-mi ascunse in sufletul petalelor, parfum naucitor de romantism, pe umar  picaturi de ceata, chiar fara ganduri ma strecor spre nicaieri.
Si cate necuvinte sa cuprinda un zadar cu sens? In ce fel de speranta as reusi sa evadez din timp?

Privesc inmarmurita suflarea vantului ce-a deghizat cateva stanci, o Luna plina…atat de plina de blandete si putere si dorinta, o asteptare ce pare infinita sau trupul mi-e patruns de oboseala indoielii.

Fara vointa uneori…simt sa ma tem de vorbe graite usor, idei care spulbera visuri din fasa, minti optuze purtate-n chipuri false.

Nu fac parte din lume. Eu fac parte din Dumnezeul iubirii. Sunt viata.

Cu ochii inchisi intre atatea povesti reci…sunt totusi treaza si cred fierbinte ca principalul scop al existentei este iubirea dintre oameni, iubirea celui mai minunat dar care se numeste VIATA!

Petale de pagina

Pagina moale, umeda ce poarta de atata timp in sanul ei petale fragede, coapte, vechi, putrede in amintiri.

Uitare dezlantuita cat parfum de lumina ai putut pastra si cate veacuri!

Pleoape calde, ametite de dor intr-o copilarie a destinului.

Am ajuns sa confund sufletul unei tulpini de floare cu litere rupte din rasarit.  Am ajuns o fiinta parasita visului.

Cruda tacere a departarii…te strig sa-mi raspunzi daca ai marturisit noptii gandurile mele.

Nedreapta tacere a departarii…te strig cerandu-ti sa ma uiti!

Fara motiv gasisem sfaramate zambete-ntr-un strop de nor aproape ascuns.

Cine-a putut simti vreodata pasii mei plecand?  Si totusi sunt doar o trecatoare…

E o poveste despre pagini goale, fara culoare caci n-ai ajuns sa ma cunosti.

Aminteste-ti ca totul e posibil atunci cand dorintele tale sunt sincere, adevarate.

Acum…

Ramai acolo. E tarziu.  Ramai cu bine.