Aidoma

8634_10151469431543616_1680891771_n

E ora 4 dimineata. Ma trezesc aidoma buimaca de blandetea unui chip visat peste noapte. Cobor din pat, ma indepartez usor. Ascunsa printre draperii in caderea unui sunet, nu stiu sa astept. Ploua. Presimt la fiecare pas dorul ce-ti macina tamplele. Nu ai venit astazi. Cred ca si maine vei lipsi caci nu mai stiu sa te caut. Privesc inainte, spre glasul ploii. Universul se-ntampla fara noi. Candva refuzai sa crezi ca nu avem loc printre stele. E mai frumoasa ploaia decat stim. Mai frumoasa, tresarind copilareste peste suflete indragostite.
Timp de un an nu mi am dorit sa mai am parfumul pe care l purtam cu tine. In dimineata asta, l-am deschis pentru prima oara singura. Am pastrat si esarfa cu care-mi imbracam umerii de teama saruturilor tale ucigatoare. Da. Cu intreaga fiinta regret ca am aruncat inelul daruit de tine. Te am parasit atunci. Te iubeam mai mult decat iubeam dorinta de a te avea. De a trai alaturi de tine o viata scurta in aceasta lume. Speram ca ingerii sa tremure de uimire la vederea dragostei noastre si sa ne salveze. Speram intr-un miracol fara sa realizez ca el exista din momentul in care te am cunoscut. Eram mai oarba decat destinul.
Uneori ma intreb daca ai amintiri din ziua in care ne am aflat la distanta intre doua orase. Ploua calm. Ma stingeam sublim in urma dorului ce te chema pe nume. As fi vrut sa te simt langa mine, sa ne ratacim impreuna pe strazi cunoscute numai de noi. Eram totusi increzatoare caci peste putine ore urma sa te revad. Ultimul loc in care am pasit a fost o manastire cu femei de origine Indiana. Nu voi uita niciodata felul in care se rugau. Trecand pe langa o fotografie mai veche, zaresc in graba un pian cu clapele galbene, in praf. Privind cu atentie, gasesc un caiet foarte gros. Un fel de album al dorintelor in care vizitatorii scriau cu speranta spre implinire. Fericita, am scris si eu. Nu ti am spus niciodata.
“Ingerul iubirii mele, parasesc acest suflet al meu in abisul privirii tale dulci. Te voi iubi mai mult decat infinit. Nu ma uita. Nu incerca vreodata sa ma uiti…” E curios cum o singura dimineata cu ploaie imi poate aduce atatea amintiri. Mi e dor de el. Mi e dor cum nu se poate spune…
E ora 6 dimineata. Ma imbrac in graba, iau umbrela si plec. Ma indrept spre Universitate. In urmatoarea ora voi sustine un examen important. Vantul e destul de puternic. Am impresia ca in mai putin de un minut voi zbura cu tot cu umbrela. Alerg prin ploaie. Cand ajung la semafor se schimba culoarea instantaneu in rosu. Zambesc, inchid umbrela, si raman pe loc bucurandu ma de aceasta dimineata minunata.
El e atat de departe si nu e greu sa inteleg de ce il simt langa mine. Ii simt prezenta continua in fiecare suflare a vietii.
Seara scriu o felicitare. Iau masa cu prietenii in oras. Ma las purtata de vis pana la rasarit.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s