Ploaie desculța

lovecouplescutedancetogethercouple-ce8d0b3ce79744594e1034066ef4ca8b_h_large1

Ploaie desculța

Azi-dimineață am fost trezită de sunetul ploii. O ploaie grăbită, limpede, cu miros de toamnă, și plină de amintiri. E un sentiment minunat să renunți la iluziile nopții, la vise și visuri, la tot ce te înconjoară, și să exiști în continuare doar pentru a asculta șoaptele ploii venite pe vârfuri, de niciunde. Privind călătoria stropilor de ploaie desculți, îmi așezam cu scop, stiloul pe o mai veche scrisoare de dragoste. Puteam șterge regretele pe care încă le simt din cauza distanței dintre noi. Dar știu că nu-ți voi dărui nicicând aceste rânduri. Știu că voi scrie încercând să retrăiesc anumite clipe, să-mi eliberez sufletul de strigătele dorului, și după ce-i arunc o ultimă privire, scrisoarea va rămâne uitată într-o cameră, multe săptămâni.

Astăzi m-am gândit la toți oamenii care iubesc. La noi…cei care iubim fără să așteptăm ceva în schimb. La poveștile noastre de dragoste, și la fericirea pe care oricât de mult am trăi-o…suntem necontenit însetați de prezența ei , și dacă nu o căutăm, atunci cu siguranță sperăm la ea.

Uneori simt că suntem mai desculți decât stropii de ploaie, în călătoria noastră spre dragoste, pentru că ea…fericirea e sfântă și nu poate fi întâlnită de cei care umblă încălțați printre dorințe. Fără voință, ajungem să ne numărăm pașii până la următoarea emoție, următoarea îmbrățișare, următoarele promisiuni, următorul chip frumos, întâlnit. Și dacă nu întotdeauna sunt sentimente profunde din ambele părți, noi ne mulțumim să iubim în continuare, din bucuria de a dărui, de a-l vedea zâmbind pe cel de lângă noi. Nu știu dacă există ceva mai frumos și mai blând decât a iubi fără timp, a iubi cu sufletul curat și a renunța la visele tale pentru cel de lângă tine.

Când omul de lângă noi își alege un alt drum, nu dorim să forțăm gravitația, și cu părere de rău îi dăm drumul la mână. Asta nu înseamnă că iubirea noastră se stinge. Ci ne păstrăm demni în ciuda golului rămas în inimile noastre. Nu plecăm însă, înainte de a fi siguri că omul pe care-l iubim cu toată ființa noastră, ne cunoaște sentimentele, și că va fi fericit.

Noi? Suntem împliniți pentru că iubim și asta ne ajută să traversăm tristețea provocată de lipsa persoanei iubite. Dar ce nu va știi niciodată omul care a plecat, este că noi am preferat să rămânem desculți în această călătorie, până la final, în timp ce el și-a căutat încălțări. Că am rămas cu tălpile însângerate și cu dureri grele. Dar ne continuăm drumul, cu speranța că la un moment dat vom întâlni pe cineva care ne va duce pe brațe până când tălpile noastre se vor vindeca de durere, până când urmele toate vor dispărea. Acel cineva ne va iubi.

S-a oprit vântul. Am tras draperiile. M-am încălțat în grabă, am luat umbrela și am plecat. De fapt sunt desculță, căci te simt îmbrățișându-mă în timp ce ascult ploaia. Mi-e atât de dor de tine…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s