Efemer


Pe drum: seara ma plimba aproape lucid printre ganduri tacute.
Pe cer: e singuratic intunericul si ma uimeste chipul inghetat, pustiu al padurii.

Rapunsul? Ea inca isi sprijina pleoapa pe umarul delicatei eternitati.
Acum in bratele timpului sfidator, puternic si viu, ma aflu eu.
Atunci prizoniera unui zambet de dor era…ea.  O copila.

Din imensa imparatie a vanturilor ating usor cu privirea o ultima stea ratacita poate intr-o zare ascunsa dorintelor sau in departari apropiate destinului dar…nu!  Nu pe urmele unor pasi fara glas.

Oare…? S-au stins vreodata sperante in geana unui vis? Altfel cand poate cere imposibilul o farama de credinta sansei?  Lasa roua intr-o dimineata sa-mi explice filosofia tandrei mangaieri si te voi intelege. Ce inseamna un sentiment topit de asteptare?  Ce poate fi un sens fara rost sau uitarea unor priviri resemnate?
Buzele isi amintesc mereu clipa dorintei fara leac. Intamplarea se confunda uneori cu linistea a doua fiinte trecatoare.

In suflet: dor fierbinte, neinteles.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s