Ezitari


Nu stiu daca vreau sa scriu.

In linistea asta nu mai simt noptile. Lasa-ma sa raman copil. Candva imi adorai zambetul. Nu voi putea intelege nicicand plecarea ta odata cu stelele si viata mea va pastra tacerea pentru un timp. Esti inger. Singurul care are blandetea de a-mi mangaia sufletul. Oare imi vei mai cunoaste ochii?Am impresia ca se stinge ziua. Departarea cheama amintiri in iluzie.
Uneori vreau sa uit de tot, de toti, de nimicul asta neinsemnat. Pentru mine lumea e gheata. O zona rece in care nu pot supravietui. M-am saturat de indiferenta, nedreptate, neintelegere.
E intamplare?
Am gasit parfumul din seara in care am inviat impreuna cu cerul in bratele tale. Mi-a adus in dar chipul tau.
In zadar te temi uitare. Nu vei gasi raspuns, nici leac.
Tu simti? Nu ma pot gandi la nimic atunci cand sufar din dorinta de a te avea langa mine. Fiecare greseala pe care o fac genereaza alta si mai mare in special pentru faptul ca nu mai sunt in stare sa-i inteleg pe cei din jurul meu. Eu nu vreau sa traiesc in realitate!  Singura mea fericire ramane visul dar el se topeste in zorii zilei. Si cand ma trezesc devin nebuna de dor, de dragoste. Imi marturisesti uimit ca nu ma recunosti. Ce ma poate face sa fiu ratacita in profunde ganduri? Surprinzi curios o privire pierduta in speranta… Ai vrea sa te uit? Ai intelege sensul? Caci poate nu stii sa simti, te vad copil si te ador mai mult! Iarta-ma pentru ca pastrez trandafirii de la tine parasiti intr-un roman de dragoste.
Ma vei cunoaste vreodata?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s