Un domnitor care voia sa fie fericit,nu reusea. A intrebat in stanga si in dreapta ce sa faca pentru a fi fericit si nimeni nu stia sa ii spuna. Pana cand un intelept i-a zis ca, pentru a fi fericit, trebuie sa imbrace camasa unui om cu adevarat fericit.
Atunci a plecat in lume cautand un om fericit. A intrebat oameni si oameni daca sunt fericiti, dar nimeni nu i-a dat raspuns pozitiv categoric.
Intr-o zi, mergand pe un drum, a auzit un om pe un camp care canta vesel. S-a dus la el, a intrat in vorba cu el si l-a intrebat daca e fericit. “Da! “, i-a raspuns omul. “Sigur esti cu adevarat fericit? ” “Da! “, i-a raspuns si mai decis omul. Atunci i-a povestit ce il sfatuise inteleptul si i-a cerut sa ii dea camasa lui sa o poarte. Iar omul a raspuns: “Camasa? Pai, eu nu am camasa! “
Camasa omului fericit
Iubirea.
Ingerii, care au in grija oamenii, fiind foarte aproape de pamant, vedeau toate faradelegile,
ce se intamplau. Curand, ingrijorati de multimea pacatelor omenesti, au mers la Dumnezeu Bunul
sa-I spuna si sa-L roage sa-i invete, ce era de facut. Domul le-a spus:
– Nu este menirea voastra sa salvati pe om!
– Dar totusi, ce se poate face? Nu poti, Tu care esti Atotputernic sa le dai un ajutor?
– Le-am dat deja cea mai buna pavaza: iubirea. Depinde numai de om, cum o foloseste,
spre pierderea sau mantuirea lui!
Visul.
Nu vreau sa devina ceva prea mult spus, se stie deja: e greu sa gasesti o cale de scapare dintr-o incapere cuprinsa in flacari! dar daca zaresti un geam deschis, cu toate ca e cale lunga pana jos, arunca-te!! aerul rece te va trezi si poate ca, cine stie, poate vei reusi ceea ce nu a reusit nici un om pana acum: sa zbori!
Insa nu uita ca e timpul sa te trezesti! nu a fost decat un cosmar…sterge-ti ochii inlacrimati, regleaza-ti respiratia sacadata…clateste-ti fata cu apa rece si priveste in jur…, patul poarta inca o urma sifonata si calduta facuta de trupul tau, patura e rascolita de culcusul facut de tine…pe noptiera zace “Portretul unei Doamne” cu semnul pe la pagina 140, mai stii cand te regaseai in Isabel Archer? cu siguranta nu te gandesti la asta acum, te uiti cum mangaie usor lumina difuza a lampii pagina deschisa a cartii, crezi poate ca inca visezi, dar oare nu simti mirosul de cafea? ai lasat cana pe coltul noptierei, uite, a cazut, e ud si covorul…
Nu pari prea convinsa…hai, vino!
vino la geam…ce, ti-e frica?
paseste incet…s-au spart cateva vise in seara asta, sa nu te lovesti in cioburile lor! pas! pas!
vezi? e doar luna…vantul adie usor, observa cum isi joaca crengile goale copacii…te apropii de geamul aburit, il stergi usor, dar ce scrii? de ce nu ma crezi pur si simplu cand iti spun ca a fost doar un vis urat care s-a terminat?
au ti-e frica sa nu te mint? atunci intoarce-te catre pat…continua-ti visarea…sa imi spui cand te trezesti!
-M-am trezit…sunt orele 8 ale diminetii si miroase tare a cafea
“Nu cred”-scrie pe geam.
E foarte bine!
Povestea spune despre un rege african care avea un prieten foarte bun din copilarie. Acest prieten avea obiceiul ca indiferent de situatia in care se afla (pozitiva sau negativa) sa reactioneze la fel: “E foarte bine! “
Intr-o zi regele si prietenul sau se aflau la vanatoare. Prietenul incarca si pregatea armele pentru rege. Dintr-o greseala, o arma s-a descarcat si i-a retezat regelui buricul degetului mare.
Examinand situatia, prietenul a remarcat ca de obicei: “E foarte bine! “
La asta regele a replicat: “Nu, nu e bine deloc! ” si a ordonat ca prietenul lui sa fie aruncat in inchisoare.
Un an mai tarziu, regele vana intr-o zona periculoasa. A fost capturat de canibali, care l-au dus in satul lor. L-au legat de un protap si se pregateau sa-l “prepare”. Unul dintre canibali care vroia sa dea foc a observat ca regele nu avea buricul degetului mare. Fiind superstitiosi, aveau ca regula sa nu manance pe nimeni care nu era intreg. In concluzie l-au eliberat pe rege.
La intoarcerea acasa, regele si-a reamintit de intamplarea de la vanatoare cand isi pierduse degetul si cuprins de remuscari, ordona sa fie eliberat prietenul lui.
“Ai avut drepate” i-a spus prietenului proaspat eliberat. “A fost foarte bine ca mi-ai retezat buricul degetului.” Si a inceput sa-i povesteasca patania cu canibalii. “Imi pare foarte rau ca te-am trimis la inchisoare atata vreme. A fost urat din partea mea sa fac acest lucru.”
“Nu”, a replicat prietenul, “Este foarte bine! “
“Ce vrei sa spui cu asta, “Este foarte bine?!? ” Cum poate fi bine sa-ti trimiti prietenul la puscarie un an? “
“Daca n-as fi fost in puscarie, as fi fost cu tine.”
Indiferent in ce situate te afli, depinde de tine si de atitudinea ta daca este o situatie buna sau una rea.
Invataturi indiene.
Un batran indian, din neamul Cherokee, statea impreuna cu nepotul sau si-l invata:
“In viata fiecarui om de pe pamantul asta se da o lupta formidabila – o lupta intre doi lupi.
Unul rau: el intruchipeaza frica, mania, invidia, lacomia, autocompatimirea, aroganta, viclenia, resentimentele.
Celalalt e unul bun: el aduce bucuria, linistea, smerenia, increderea, darnicia, adevarul, blandetea si mila.”
Copilul priveste intrebator spre bunicul lui: “Si care dintre ei va invinge? “.
Batranul il priveste in ochi. “Cel pe care il vei hrani! “
Trandafirul.
Tanarul pictor tocmai primise in dar o haina si se plimba tantos prin marele parc al capitalei.
Arata ca un om bogat, cu haina cea noua. si socotind dupa talentul si idealurile sale,
chiar era un om bogat.
O cersetoare batrana s-a apropiat de el si a cerut pomana. Tanarul n-avea in buzunar nici macar
un banut.
A privit in jur, a rupt un minunat trandafir si i l-a daruit. Cersetoarea a plans.
Un ban ar fi facut-o sa se simta o cersetoare, floarea o facea sa se simta om, femeie…
Printul.
Batranul rege adusese la curte, pentru fiul sau, cei mai vestiti dascali si intelepti,
pentru a-l invata totul.
Dascalii fiind buni si elevul silitor, printul a venit intr-o zi la tatal sau si i-a spus:
Tata, am invatat tot ce se poate invata, din carti si de la dascali.
Acum, am sa plec in lume, pentru a afla ce nu se poate invata din carti.
Da-mi, incuvintarea ta! Regele a simtit, cum i se strange inima la gandul,
ca fiul sau se avanta, pe valurile vietii.
A inteles din privirea printului, cat de hotarat este si negasindu-i nici-o pricina,
caci asa il crescuse, sa caute propria perfectiune, l-a lasat sa plece.
Inainte de plecare, printul a mers in sala tronului, ca sa-si ia la revedere,
de la inteleptul si Nebunul curtii, care erau nedespartiti si bunii lui prieteni.
– Da-mi un ultim sfat! A cerut printul, inteleptului.
– Vinde putin si cumpara mult!
– Cumpara! Cumpara! A repetat ca un ecou Nebunul.
Printul a plecat in lume si oriunde gasea ceva deosebit sau nemaivazut,
cumpara. Curand bagajele lui erau asa de mari, incat nu mai putea calatori din pricina lor.
S-a intors la palatul tatalui sau. Pe cand slugile ii descarcau bagajele,
a aparut Nebunul, care pe data a inceput sa se tavaleasca de ras.
– De ce razi? S-a mirat Printul.
– Nu trebuia sa cumperi lucruri inutile! inteleptul ti-a spus sa taci si mai mult sa asculti !
Rusinat peste masura, tanarul s-a hotarat pe loc sa plece din nou si a mers la intelept
pentru cuvant de folos. Acesta i-a spus:
– Adevarata masura a omului, o da fapta!
– Fapte, fapte, fapte! A repetat, topaind si razand stramb, Nebunul.
A umblat multi ani prin lume printul. si oriunde mergea, el sarea in ajutorul celor,
care erau in nevoie. Astfel printul nostru a faptuit, si a faptuit, si iar a faptuit,
si a faptuit, iar si iar, pana cand a pierdut sensul faptei…
Intors acasa, a stat de vorba cu inteleptul, povestindu-i ca, faptuind a ajuns sclavul faptei.
Atunci Nebunul a exclamat:
– Sunt fapte si fapte, uneori oamenii, trebuie lasati sa faca ei insisi, pentru a intelege ceva.
Au de invatat din fapta aceea. Nefaptuirea este cea mai buna fapta!
– Voi pleca din nou, ce sfat imi dai, inteleptule?
– Alege oamenii, cu iubire de Dumnezeu!
– Ai urechi de auzit? Alege oamenii cu iubire ! A repetat, strambandu-se Nebunul.
Printul a incercat sa se insoteasca numai cu oameni, cu iubire de Dumnezeu, dar a intalnit numai hoti,
criminali, excroci…mincinosi, oameni fara cuvant.
S-a intors descumpanit la palat, unde de cum a intrat, s-a intalnit, cu Nebunul.
Acesta vazandu-i figura trista, cu colturile gurii lasate in jos, a inceput sa rada in hohote
si sa spuna sarind intr-un picior:
– Cu iubire de Dumnezeu in inima, trebuia, ca tu sa alegi oamenii,
si nu, sa fie ei iubitori de Dumnezeu.
Ileana Vasilescu
