Gallery

Prezentul contează

10259987_10201186686988883_6241895083749400729_n

E sfârșit de iulie și eu mă aflu încă pe drum. Călătoria doar a început și cred în continuare că viața ar fi mai ușoară dacă nu am știi să măsurăm timpul, dacă nu am simți și uneori presimți ireversibila trecere a anilor. Ar fi fost mai ușor dacă astăzi nu aș fi privit în urmă nici măcar pentru clipa aceea senină de curiozitate în care vroiam să-mi dau seama cât de mult m-au schimbat trăirile de până acum. Mai ușor pentru că nu am fost niciodată pregătită să dau piept cu strigătele dorului. Poate ar fi de înțeles de ce m-am oprit să meditez asupra prezentului așa cum un copil contemplă cerul uimit de imensitatea frumuseții lui. Prezentul reușesc să-l trăiesc numai iubind clipă de clipă și privind emoțiile cum se transformă în dor. Îmi explic mai greu, însă, motivele pentru care nu am încetat să mă gândesc la viitor ca la un prieten pe care îl aștepți cu nerăbdare în pragul casei. Am atâtea dorințe și mă gândesc dacă timpul îmi va oferi bucuria împlinirii lor, dacă ar fi mai ușor să nu existe ceasuri care măsoară secundele, dacă ar fi mai frumos să ne bucurăm de prezent ca și cum ziua de mâine nu ar exista. Am învăța oare să iubim infinit?

E sfârșit de iulie iar eu sunt încă pe drum pentru că am avut momente în care am pășit înainte dar am privit înapoi, m-am desprins cu greu de tot ce-am trăit. Astăzi zâmbesc pentru că timpul m-a ajutat să descopăr alte și alte însemnătăți, valori ale vieții. Mă aflu aici, acum, iubind… iar asta contează cel mai mult!

Eu cred

 

1538784_10200618945835709_1895486803_nAstăzi, pe drum, înaintam crezând. Paşii nu-mi spuneau că sunt obosiţi, nu mă întrebau de nelinişti mai vechi, nu mă obligau să aleg o direcţie anume. Pur şi simplu continuam să merg, oricât de mult mi-aş fi dorit să mă opresc şi …să revăd unele locuri care mi-au fost mai dragi cândva… Gândul că primăvara m-ar putea surprinde căutând amintiri, m-a făcut să-mi continui drumul. Am zâmbit crezând că e o zi dintre acelea în care timpul mi se pare o eternitate. Am zâmbit sperând să-mi treacă dorul de ploaie… Un dor cum n-am ştiut că pot simţi. Am continuat să merg crezând că imediat după colţ voi întâlni o poveste frumoasă în privirea unui om. Îmi plac poveştile despre oameni. M-am rătăcit pe o străduţă înaltă care părea că duce spre cer. E plăcut să te rătăceşti uneori… Am zâmbit crezând că mă va găsi cineva şi imi va arăta drumul pe care îl caut. Am mers în continuare crezând că parfumul florilor albastre aşezate cu grai în braţele unei bătrâne, îmi va aduce visele mai aproape. Am privit uimită… crezând că sufletele grăbiţilor trecători pot fi mai fragile decât florile acelea. A început să plouă. M-am oprit… am închis ochii şi am îmbrăţişat ploaia, mai fericită decât speram că voi fi la cei 21 de ani ai mei. Am zâmbit crezând că adierea vântului ar putea aprinde felinarele de la marginea străzii. De fapt simţeam mulţumire şi bucurie că exist! Am continuat să merg crezând că se apropie seara. Trecând pe lângă o fereastră deschisă, am auzit un cântec despre tine. Am văzut că viaţa e mai frumoasă decât ştim uneori!

In zadar

1239838_170345296484885_834487981_n

Mai departe de ieri nu pot fi. Mai departe de azi, esti tu. Mai departe de maine, suntem amandoi. Cand ma supar pe tine ca nu esti aici, te imbratisez in gand si te sarut, cu o dragoste de copil. Cand nu sunt cu tine dispare cerul, dispare rasaritul atat de mult visat, dispare zarea toata. Dorintele pier intr-un numar de clipe firave. Mi-e dor de tine, si mi-e teama. Am inceput sa uit cum arata chipul tau. Nopti de-a randul incerc sa-mi aduc aminte cum ma priveai, si in zadar… Ma intristeaza uitarea. N-as fi crezut vreodata ca ma vei pierde. Iar mie mi-e atat de dor de tine, de noi…

Aidoma

8634_10151469431543616_1680891771_n

E ora 4 dimineata. Ma trezesc aidoma buimaca de blandetea unui chip visat peste noapte. Cobor din pat, ma indepartez usor. Ascunsa printre draperii in caderea unui sunet, nu stiu sa astept. Ploua. Presimt la fiecare pas dorul ce-ti macina tamplele. Nu ai venit astazi. Cred ca si maine vei lipsi caci nu mai stiu sa te caut. Privesc inainte, spre glasul ploii. Universul se-ntampla fara noi. Candva refuzai sa crezi ca nu avem loc printre stele. E mai frumoasa ploaia decat stim. Mai frumoasa, tresarind copilareste peste suflete indragostite.
Timp de un an nu mi am dorit sa mai am parfumul pe care l purtam cu tine. In dimineata asta, l-am deschis pentru prima oara singura. Am pastrat si esarfa cu care-mi imbracam umerii de teama saruturilor tale ucigatoare. Da. Cu intreaga fiinta regret ca am aruncat inelul daruit de tine. Te am parasit atunci. Te iubeam mai mult decat iubeam dorinta de a te avea. De a trai alaturi de tine o viata scurta in aceasta lume. Speram ca ingerii sa tremure de uimire la vederea dragostei noastre si sa ne salveze. Speram intr-un miracol fara sa realizez ca el exista din momentul in care te am cunoscut. Eram mai oarba decat destinul.
Uneori ma intreb daca ai amintiri din ziua in care ne am aflat la distanta intre doua orase. Ploua calm. Ma stingeam sublim in urma dorului ce te chema pe nume. As fi vrut sa te simt langa mine, sa ne ratacim impreuna pe strazi cunoscute numai de noi. Eram totusi increzatoare caci peste putine ore urma sa te revad. Ultimul loc in care am pasit a fost o manastire cu femei de origine Indiana. Nu voi uita niciodata felul in care se rugau. Trecand pe langa o fotografie mai veche, zaresc in graba un pian cu clapele galbene, in praf. Privind cu atentie, gasesc un caiet foarte gros. Un fel de album al dorintelor in care vizitatorii scriau cu speranta spre implinire. Fericita, am scris si eu. Nu ti am spus niciodata.
“Ingerul iubirii mele, parasesc acest suflet al meu in abisul privirii tale dulci. Te voi iubi mai mult decat infinit. Nu ma uita. Nu incerca vreodata sa ma uiti…” E curios cum o singura dimineata cu ploaie imi poate aduce atatea amintiri. Mi e dor de el. Mi e dor cum nu se poate spune…
E ora 6 dimineata. Ma imbrac in graba, iau umbrela si plec. Ma indrept spre Universitate. In urmatoarea ora voi sustine un examen important. Vantul e destul de puternic. Am impresia ca in mai putin de un minut voi zbura cu tot cu umbrela. Alerg prin ploaie. Cand ajung la semafor se schimba culoarea instantaneu in rosu. Zambesc, inchid umbrela, si raman pe loc bucurandu ma de aceasta dimineata minunata.
El e atat de departe si nu e greu sa inteleg de ce il simt langa mine. Ii simt prezenta continua in fiecare suflare a vietii.
Seara scriu o felicitare. Iau masa cu prietenii in oras. Ma las purtata de vis pana la rasarit.

Jurnal de empatie

970716_151486078370807_1360084995_n

Intr o lume in care incepem sa simtim absenta valorilor morale inalte, in care desensibilizarea oamenilor atinge cote mari, e dificil sa intelegem un sentiment atat de important precum este empatia.
Indraznesc sa abordez aceast subiect cu toate ca pentru multi dintre noi ar putea parea banal, si chiar demodat.
Va invit in minutele urmatoare sa aflam semnificatia etimologica, psihologica si filozofica a cuvantului empatie. Dupa care veti cunoaste o experienta deosebita pe care am trait o in urma cu un an si care constituie pentru mine astazi o adevarata lectie de viata!
Sa incepem!
Din punct de vedere etimologic, cuvantul empatie provine din limba greaca si inseamna: ceea ce suferi in interior. Capacitatea de a recunoaște și, într-o oarecare măsură, de împărtăși sentimente cum ar fi tristetea sau fericirea, care sunt traite de catre o alta fiinta chiar daca aceasta nu le exprima explicit.
Din punctul de vedere al psihologiei, empatia reprezintă o identificare, prin trăire, cu alte persoane, în timp ce din punct de vedere filozofic, empatia este o formă de cunoaștere a altuia, o interpretare a eului altora după propriul nostru eu.
Va intrebati probabil, ce cred eu despre empatie?
Ei bine, in opinia mea empatia înseamnă să te preocupi de gândurile si sentimentele altor persoane, punându-te în locul lor, încercând sâ gandesti precum o fac ei.

Spun asta pentru ca, in urma cu un an am avut parte de o experienta nemaipomenita pe care doresc sa o impartasesc astazi cu voi.
Obisnuiam sa ma plimb singura uneori, din nevoia de liniste, de regasire personala. Nimic nu parea special pana intr-o seara cand am vazut-o altfel pe batrana care statea pe jos intr-un colt al strazii, aflata parca intr-o continua asteptare. Cu cat ma apropiam mai mult de ea, cu atat simteam mai clar tristetea din ochii ei, reuseam sa disting pe chipul acesta o blandete fara limite.
Nu-mi puteam explica de ce, dar imi doream sa vad lumea prin ochii ei. Sa stiu in ce fel intelege ea viata. Asa ca m am asezat langa ea.
Era curata si imi zambea cu atasament. Incerca sa vanda niste flori dar lumea nu-i dadea atentie decat pentru a face haz de situatia ei sau o privea intr-un mod straniu si negativ.
Dupa ce m-a privit indelung, mi-a spus: esti altfel, tu nu esti ca ei.
Am intrebat-o: nu va e frig? Nu va e greu sa stati aici in fiecare seara asteptand sa vindeti niste flori?
Mi-a raspuns bland: copila mea, eu sunt aici de teama singuratatii. Stau aici pentru ca simt nevoia sa vad oameni in jurul meu, sa ii aud vorbind, sa le simt prezenta.
Dar nu aveti familie?
In inima am o familie, in realitate, am avut 4 copii, 3 dintre ei au murit si fata mea care traieste este casatorita in strainatate. Are viata ei, isi mai aduce aminte si de mine din cand in cand. Si sotul mi a murit. Am suferit mult dar nu pot spune ca sunt nefericita. Am avut o viata foarte grea. Si cu toate astea nu pot spune ca nu iubesc sa traiesc.

In timp ce mi povestea diferite momente prin care a trecut, simteam ca traiesc ceea ce ea retraia prin povestirea amintirilor. Mi-au dat lacrimile si nu intelegeam cum se poate naste atat de repede si atat de puternic sentimentul acela de dragoste umana pentru o persoana pe care nu o cunosti decat din cateva cuvinte. Lumea ma privea ca pe o nebuna. Insa eu vedeam viata cu totul diferit, din coltul acela, de langa batrana. Am ramas langa ea aproape o ora si dupa ce i-am spus tot ce credeam ca poate fi incurajator pentru ea, am simtit o liniste care nu poate fi descrisa in cuvinte. Inghetasem de frig si nu mai rezistam. Am imbratisat-o, dupa care m am ridicat sa plec. Mi-a zambit cald si mi a spus: tu esti dovada mea ca exista iubire. Sa fii fericita, copila mea.
Nu stiu de ce, dar imi era greu sa ma desprind din locul acela. Priveam in urma si intelegeam ca ma indepartez de ea, dar o parte din sufletul meu ramase acolo.
In drum spre casa, nu ma puteam gandi la nimic, minute in sir. Priveam cerul si simteam ca stelele sunt mai aproape. Ma simteam libera.
Am inteles atunci cat de puternic e acest sentiment al empatiei.
In urmatoarea seara, am plecat de acasa special pentru a-i duce batranei o mancare calda. Dar ea nu mai era acolo. Nici in a treia, nici in a patra seara. Asa ca am intrebat-o pe doamna care vindea la un magazin pe acea strada. Si mi a spus: Batrana a venit aici intr o seara, si mi a dat toate florile. A zis ca a intalnit un inger si e fericita.
Atunci am inteles cat de diferita e perceptia oamenilor despre viata. In timp ce eu plecam de acasa din dorinta de liniste si singuratate, ea pleca pentru a-si implini nevoia de a fi intre oameni.
Am avut parte de o experienta deosebita.
Voi incheia cu citatul Elenei Stan, care spune:
“Empatie înseamnă să simţi că ţi-au amorţit degetele, când îţi vezi semenul umblând desculţ prin zăpadă, să-i deschizi larg uşa să intre la caldură şi să împarţi cu ele singura pereche bună de încălţări pe care o ai.”

Cu dor

1014266_155770951275653_1669159027_n

Dureros de blande sunt ploile care trec. Ploi fara nume si fara destin caci toate trec fara noi. Ma strecor printre vise ca o oarba uitata in lume. E trist cerul oriunde nu esti tu. Sunt departe de tine dar in adancul fiintei mele iti voi purta sufletul mult timp caci amintirea ta ma rapeste fara mila. N-am stiut ca dorul de tine va fi mai greu decat propriul meu destin. Cred in toate ca si cum apusul nu ar fi destula poveste.

Fara noi

600600_480199015400705_1823997619_n

E liniste crunta pentru o zi de marti.
As spune ca vreau sa fiu in bratele tale dar stiu ca spun degeaba. Tu nu esti aici sa auzi. Cu cat ma indepartez mai mult de visele noastre cu atat mai repede se apropie apusul si adoarme peste umerii mei.
Nici tu nu stii unde-ti sunt pasii cand esti fara mine, copilas drag uitat printre dulcile dimineti ploioase. Eu nu sunt a ta! M-ai ales fara teama ca vom plange de dorul clipelor noastre. Eu sunt o calatoare. Drumurile mele nu exista, le construiesc singura din franturi de speranta. Ma intreb… vei stii sa ma gasesti?

Sunt fara tine, chiar de-ai fi langa mine uneori. Esti departe si simt ca nu te vad, nu te aud, nu te cred. A ramas cu mine doar parfumul tau din noptile-n care imi declarai iubire.
Mi-e totul clar. Se apropie momentul plecarii mele. Am hotarat sa ti las iubirea, copilas dulce… Regret ca nu te am cunoscut inainte sa existe timpul.
Ce va fi atunci?
Cum va fi fara noi??